Inima de catel

Despre unii oameni se pune adesea ca au o ''inima de caine''. Despre oamenii rai se spune asta.
Dar cainii, cainii sunt rai?
Mi se pare extrem de nedreapta si nejustificata aceasta zicala care le jigneste pe bietele patrupede.

De doua luni si o saptamana stau si ma tot intreb cata iubire poate exista in inima unui catel pentru oamenii care ii formeaza familia? Si inca nu am ajuns la o concluzie, dar vad in fiecare zi ca incape multa, multa, multa!

Am vazut asta inca din prima noapte in care am avut-o pe Akyta. Noapte in care am tinut-o la bloc si in care a plans la fiecare ora. Si tacea doar cand puneai mana pe ea. Sau cand o urcam in pat si se cuibarea pe perna, intre mine si S. ca sa ne simta respiratia.

Apoi, ne-am largit familia si a aparut si Pancho. Recunosc ca eu am vrut un alt catel in locul lui, unul mai pricajit mi se lipise de suflet. El era mai mare, l-am luat de la un crescator, unde impartea curtea mizera cu alti 10-12 caini mai mari. Asa ca era fricos, era speriat, era cam slab... A durat mult pana s-a acomodat, a fost stresat destul de tare. Si acum fuge de zgomotele puternice si se ascunde in colturile greu accesibile.

Ultimul, dar de fapt cel mai vechi pe plantatie e Fishic! El are deja un an si e un gentleman! El a fost genul de caine pe care nici nu am stiut ca il avem, indiferent ca a stat la tara sau ca l-am tinut in apartament. Fara dresaj, fara probleme...

De unde stiu cat ne iubesc? Ne demonstreaza zilnic! Nu prin faptul ca ne rod pantofii, ne fura sosetele, sau ne insira hainele prin toata casa, ci prin privirea lor, prin felul in care ne intampina cand venim acasa si cum se gudura de noi.
Prin faptul ca nu isi mai pot tine ochii deschisi, dar seara nu se culca pana nu intram noi in casa. Prin felul in care ziua se culca langa gard, doar pentru ca noi suntem pe partea cealalta si ne aud vorbind. Prin faptul ca au invatat sa deschida usile si intra in casa, din camera in camera, pana ajung la noi. Si apoi sar ca nebunii si ne ling.
Dovada lor de dragoste e ca asteapta pe pragul usii cand intram in baie si cand dorm iar noi  trecem pe langa ei, fara sa se trezeasca, isi arunca laba pe picioarele noastre: 'asta-i a mea, nu? '
Prin felul in care ne inteleg cand le spunem 'nu' si continua sa ne linga mana chiar daca ii certam si prin topaiala lor din jurul nostru, cand lipsim mai multe ore!

Si atunci. cum poate fi corect sa vorbesti asa cum o fac oamenii, despre inima unui caine?